Lentile de contact sau ochelari de vedere? Care este cea mai bună soluție?
21 decembrie 2020
Categorii:
Articole
Asemenea ochelarilor clasici, lentilele de contact reprezintă soluții de corecție ale viciilor de refracție care vă pot ușura viața.
Cu toate că ambele metode de corecție optică se remarcă printr-o eficiență crescută a viciilor de refracție, tot mai multe persoane cu afecțiuni de vedere, încep să aleagă alternativa confortabilă a tradiționalilor ochelari de vedere.
Atunci când intenționezi să înlocuiești ochelarii de vedere cu lentilele de contact, este important să ții cont de câteva informații esențiale pentru orice purtător de lentile, și anume: avantajele lentilelor de contact, cum să alegi cele mai bune lentile de contact, cum să le folosești, dar și cum să le întreții pentru o experiență sănătoasă pe termen lung.
Comparativ cu ochelarii, avantajele purtării lentilelor de contact sunt multiple:
sunt aproape invizibile;
oferă libertate, confort și un câmp vizual mult mai mare față de tradiționalii ochelari;
corecția optică este mult mai eficientă;
acuitate vizuală mai mare;
se pot purta în combinație cu orice pereche de ochelari de soare;
permit un stil de viaţă activ, cu multă mișcare fizică;
nu sunt afectate atunci când plouă, ninge sau este frig afară;
nu alunecă de pe nas,
nu exercită presiune asupra urechilor, nasului sau a tâmplelor;
înlocuiesc cu succes ochelarii;
Lentilele de contact se împart în mai multe categorii. După funcţia lor, acestea pot fi corectoare (cu dioptrii), cosmetice (colorate) sau terapeutice (pot înlocui pansamentul ocular). După design, lentilele de contact fi sferice (corectează miopia sau hipermetropia), torice (corectează astigmatismul) sau multifocale (corectează atât miopia/hipermetropia cât şi presbiopia). După materialul din care sunt construite, pot fi dure, gaz-permeabile sau moi (soft).
Cele mai folosite lentile de contact sunt cele moi, care la rândul lor se subclasifică în lentile de contact cu purtare mai scurtă sau mai lungă.
Indiferent de categoria din care fac parte, trebuie neaparat să consulți sfatul unui specialist pentru a stabili exact, împreună cu acesta, care sunt nevoile tale.
Cum se folosesc?
Spală-te cu apă și săpun și sterge-te pe mâini cu un prosop care nu lasă scame înainte de a manevra lentilele de contact;
Spală, clătește și dezinfectează lentilele după fiecare utilizare;
Creează-ți un ritm și începe de fiecare dată cu aceeași lentilă, la aplicare sau la scoatere, ca să nu le încurci.
Aplicarea lentilelor de contact
Înainte de aplicare, clătește fiecare lentilă cu puțină soluție;
Pune lentila în poziție corectă (cu marginile în sus) pe vârful degetului arătător;
Trage în jos de marginea pleoapei inferioare cu degetul trei de la aceeași mână, în timp ce, cu degetul arătător de la cealaltă mână tragi în sus de pleoapa superioară;
Aplică ușor lentila în partea de jos, pe zona albă a ochiului și dă drumul pe rând pleoapelor
Privește în jos și închide puțin ochii pentru a se centra și așeza lentila.
Scoaterea lentilelor de pe ochi
Poți să folosești o soluție oculară lubrifiantă (picături oftalmologice) înainte de scoatere lentilelor pentru a le scoate mai ușor;
Privește în sus și trage ușor de marginea pleoapei inferioare cu degetul trei de la mâna cu care ești obișnuit să scrii;
Apucă ușor lentila între degetul mare și arătător și scoate-o de pe ochi.
Întreținerea lentilelor de contact
Acoperă complet lentilele în soluția de păstrare recomandată de specialist;
Aceasta va reduce riscul ca lentila să se usuce (deshidrateze);
Asigură-te că produsele de îngrijire nu au expirat.
Ferește lentilele de vaporii iritanți sau dăunători (fum de țigări,fixativ,praf,etc.) .
Indiferent de lentilele de contact folosite, se impun vizitele ulterioare la medic pentru a asigura sănătatea continuă a ochilor dumneavoastră.